Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
skip to main |
skip to sidebar
Celor ce au cunoscut-o, iubit-o si apreciat-o. In memoriam Mihaela Roman Aivanese 13.08.1981 - 25.10.2009
Sunt mama Mihaelei.
RăspundețiȘtergereSunt impresionata si multumesc prietenilor Mihaelei ca s-au gandit sa dea posibilitatea celor care au cunoscut-o sa-si exprime gandurile.
Am avut o perioada cand as fi vrut sa scriu o carte despre noi, dar nu am trecut de prima pagina, pe care o s-o afisez mai jos. Nu banuiam atunci cat de aproape suntem de...final.
Dar Mihaela traieste in inimile si in gandurile noastre.
Acum iata acea prima pagina, care asa va ramane, pentru ca Mihaela n-a vrut sa merg mai departe. Titlul la care ma gandisem era "Destin in labirint".
"Am ajuns la vârsta înţelepciunii, am acumulat si bune şi rele şi mi-am făcut un crez din faptul ca voinţa omului poate fi atât de mare încât să-l ajute să treacă prin toate încercările pe care viaţa i le pune în faţă. De câte ori nu mi-am zis:
- Doamne, mi-ai dat şi încercarea asta, ajută-mă să ies din ea .
La un moment dat cei care mă cunosc mi-au zis
- Sunteţi o femeie puternică, în ciuda aspectului fragil.
Da, am învăţat cu cei din jurul meu că trebuie să te ridici deasupra lucrurilor, să ai o vedere mai bună asupra lor.
Se spune că atunci cănd cineva intră în moarte clinică sufletul lui se desprinde de corp, se înalţă şi poate vedea de acolo tot ce rămâne la nivelul solului. Se vede pe el însuşi aşa cum este în acel moment. Dar forţe mai presus de el îl direcţionează înapoi în corpul lui si-i spune că nu a venit momentul desprinderii definitive.
Cercetătorii au încercat să simuleze aceasta în laborator, chiar au testat persoane care au trecut prin această experienţă, dar nimic nu se compară cu relatările celor care s-au întors.
Poate fiecare dintre noi trecem printr-o astfel de stare, desigur nu moarte clinică, dar ceva asemănător ei, când gândurile noastre neagă starea în care ne aflăm şi ne vor într-un alt spaţiu sau alt timp.
Dar de fiecare dată trebuie să ne întoarcem, să ne confruntăm cu realitatea zilei şi să ne facem temele până la capăt, să fim puternici pentru cei pe care-I iubim.
M-am întrebat de multe ori ce-i destinul, dacă trebuie să ne resemnăm în situaţii aparent fără ieşire sau trebuie să căutăm, cu disperare uneori, soluţii pentru depăşirea lor.
N-am putut accepta niciodată vorba din bătrâni “ Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus”. Aş putea accepta aceasta dacă aş vedea ce am în frunte. Dar nu văd şi atunci mă gândesc că ăs putea face mai mult pentru ca înscrisul din frunte să fie cum aş vrea eu.
Ca la calculator, scrii ceva, nu-ti place , dai Delete şi o iei de la capăt. Ce simplu ar fi.
Dar la calculator scriu numai eu, şi el este ascultător.
In viată nu poate scrie unul singur pentru toţi, fiecare are “sfera lui de influenţă”, influenţe fizice, intelectuale, familiale şi de ce nu influenţe astrale"