13 August 2011

Mihaela ar fi împlinit 30 ani.

Anul 2011. Generaţia Mihaelei împlineşte 30 ani. Ce vârstă minunată.

O vârsta la care cei mai mulţi fac bilanţul realizărilor lor, după o muncă grea de învăţare.

Si Mihaela a învăţat cu sârg, a fost şefă de promoţie la Liceul Naţional, s-a pregătit să devină avocat.

Dumnezeu a avut un alt plan pentru ea. Poate are mai multă nevoie de ea acolo sus.

Pentru noi au rămas amintirile şi rugăciunea.

Imi vine in minte rugăciunea unui înţelept:

“Doamne, da-mi seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul sa schimb ce se poate schimba si intelepciunea de a face diferenta dintre ele.”

As vrea ca Dumnezeu să dea posibilitatea pământenilor sa meargă macar o zi intr-un an în vizită la cei plecaţi. Sunt sigură că oamenii ar deveni mult mai buni şi mai conştienţi de legătura dintre cele două lumi.

Dar deocamdată singura vizită este cea din vis.

De exemplu Mihaela mi-a zis că este tot timpul cu noi, că ne iubeşte. In toate visele apare fericită şi împăcată. Abia aştept s-o întâlnesc.

Mai des a venit în visul Măriucăi, verişoara ei cu 2 ani mai mică. Chiar i-a zis “în sfârşit sunt fericită”.

Fizic si-a exprimat dragostea prin cele 2 pisicuţe (mesageri) pe care le-a trimis când am făcut pomenirea de 40 zile şi de 1 an. Asta pentru că ii plăceau mult pisicile si am multe poze în care ţine pisicuţe în braţe.

Mesagerul de la 40 zile a trecut pe la toţi cei prezenţi la slujbă şi i-a mângâiat cu blăniţa.

Mesagerul de la 1 an ne aştepta la mormânt, deşi mai încolo cu câţiva metri era în desfăşurare o altă pomenire. Si acest mesager s-a lăsat alintat şi mângâiat şi a rămas acolo atâta timp cât a durat pomenirea. Nu l-am văzut nici înainte de acest moment, nici după aceea. A fost cu noi numai atunci.

Noi considerăm că acesta a fost modul Mihaelei de a ne transmite că este bine şi de a ne arăta că deşi nu o vedem este cu noi.

Fiecare zi ne aminteşte ceva legat de Mihaela.

Iubita noastră, Dumnezeu sa-ţi dea pace si drum de lumina.

Mama si Tata

Amintiri...

1 an in lumea spirituala

Rodica Roman

A trecut deja un an de când Mihaela ne-a părăsit. Un an pe care nu credeam că am să-l pot trece. Si eu şi taică-su ne-am luptat cu noi înşine zi de zi. Ne-am zis că atunci când ne vom întoarce şi noi “acasă” va trebui sa-i spunem ce am facut cu viaţa noastră dupa plecarea ei. Am auzit deseori fraza “Mihaelei nu i-ar fi placut să vă vadă aşa”, când nu-mi mai puteam stapâni disperarea. Am aflat apoi că lacrimile şi suferinţele noastre sunt un chin pentru cei plecaţi pentru că îi împiedică să se elibereze şi să se ridice în lumină. Rugăciunile noastre îi pot ajuta infinit mai mult decât lacrimile noastre.
Cred că de acolo de sus Mihaela l-a ajutat pe taică-su să treacă prin operaţia pe cord pe care a suportat-o la începutul lunii octombrie. Ne-au ajutat oameni de suflet (unii dintre ei chiar donând sângele mai rar întâlnit cu Rh negativ, fără de care operaţia nu ar fi fost posibilă). Le sunt profund recunoscătoare şi mă rog la Dumnezeu să le dea sănătate pentru faptele lor bune. Am simţit încă odată solidaritatea umană în faţa necazului.
Când ar fi implinit 3 ani de la nuntă (13 octombrie) am visat-o pe Mihaela că mă îmbrăţişa şi-mi transmitea energie şi o stare totală de fericire, iar eu îi spuneam cât de dor îmi este de ea. Sper din tot sufletul că acolo şi-a găsit liniştea şi că poate acţiona în justiţia cosmică cu forţa pe care o avea înainte de a se îmbolnăvi.
Am citit în ultimul an tot ce am putut în materie de carte de spiritualitate.
Prin ceea ce am învăţat din cărţi m-am simţit mai aproape de ea şi deşi nu cunosc cazul nostru particular, ştiu că sufletele vin cu o misiune la şcoala pământ. Când au îndeplinit-o se întorc “acasă”.
Poate toţi cei care am fost în apropierea ei în ultimii 5 ani a trebuit să învăţăm o lecţie. In ultima săptămână de viaţă ne asigura cu zâmbetul pe buze că este din ce în ce mai bine, deşi suferinţa ei devenise mult prea mare şi cred că nici Dumnezeu nu a mai suportat-o.
In fiecare zi am retrăit momentele, gesturile, privirile, toate dialogurile noastre din cei 28 ani ai ei, şi mai ales din ultimii ani, cei mai grei şi mă mai consolează doar gândul că şi misiunea mea se va apropia mai repede de final şi într-o zi voi fi cu ea.

O întrebare (printre câte multe altele!) este de ce Mihaela a trebuit să se îmbolnăvească de o boală autoimună, în care sistemul imunitar nu-şi recunoaşte propriile structuri şi le atacă, practic se declanşează un program de autodistrugere. Nimic din ce am citit legat de acest subiect nu mi se pare a corespunde realităţii. Boala apare la vârste fragede şi devine evidentă la 18 ani, cum a fost şi cazul ei.
Se spune că atunci când omul vine din lumea spirituală şi se înveşmântează în trup ( la naştere), el vrea să realizeze în lumea fizică, cele trăite în lumea spirituală.
Odată cu coborârea din lumea spirituală în copil trăieşte trecutul (deci lumea spirituală)(de la 0 la 7 ani), de la 7 ani la 14 ani în copil trăieşte prezentul (adaptarea la lumea materială), apoi de la 14 ani la 21 ani în sufletul adolescentului şi tânărului se fixează impulsurile viitorului.
Sufletul meu îmi spune că tocmai pe acest segment de vârstă de la 14 ani la 21 ani apare o puternică contradicţie între idealurile tănărului (similare cu ceea ce sufletul cunoaşte din lumea spirituală) şi ceea ce oferă viaţa pe pământ. Acesta este momentul când sufletul refuză lumea materială ca şi când ar spune “Mulţumesc, dar mie asta nu-mi place şi vreau să mă intorc acasă unde am mai multe de făcut”.
Si decizia este irevocabilă, pentru că după cum se ştie această boală este incurabilă.
Oare cum arată Lumea spirituală din care venim şi ne întoarcem cu toţii?

Slujba comemorativa

Slujba comemorativa pentru implinirea unui an de cand Mihaela nu se mai afla printre noi va avea loc sambata 23 Octombrie, ora 11.00 la Cimitirul Eternitatea, la Mormantul ei.

Un an in lumea spiritiuala

De ziua ei...

Cu pisica...